luni, 5 ianuarie 2009

FORMULA 1: Ecclestone este încrezător în viitorul Formulei 1

În ciuda estimărilor nu tocmai optimiste legate de economia mondială în 2009, Bernie Ecclestone crede că Formula 1 nu va suferi foarte mult de pe urma crizei financiare. Şi aceasta deşi industria constructoare de automobile a fost grav afectată. „E clar că toată lumea are de suferit de pe urma crizei financiare, însă ea nu va afecta serios Formula 1. Din ceea ce ştiu, biletele au fost deja vândute pentru majoritatea curselor din acest an”, a declarat Ecclestone, după care a adăugat că „pentru marile mărci care vor să-şi vadă sigla în lumea întreagă Formula 1 este modul cel mai economicos în care o pot face”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu