sâmbătă, 24 ianuarie 2009

AUTO: ObamaMobilul


La ceremonia de învestire ca preşedinte al SUA, Barack Obama a mers într-o limuzină construită special de Cadillac. General Motors se mândreşte că furnizează maşini pentru Casa Albă din 1919.

Botezată Cadillac One, aceasta îi succede modelului DTS Presidential Limousine ce i-a fost livrat preşedintelui Bush, în 2005. Cu un design evoluat, aliniat schimbărilor făcute de marca americană, noul automobil a dat naştere la tot felul de speculaţii în presa americană. Toată lumea ştie însă că este blindată, iar unii susţin că rezistă şi unui atac cu aruncător de grenade... Nu este cunoscut numărul de unităţi realizate, ci doar că seria este limitată. Sunt cel puţin trei modele identice, în vizitele preşedintelui în străinătate acestea fiind folosite simultan pentru a se evita un atentat.

Text: Marian-Valentin BURLACU / ProSPORT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu