sâmbătă, 20 decembrie 2008

FORMULA 1: Ferrari va umbla la salarii

Avertizat că al său câştig financiar va fi mai mic în 2009, fostul campion mondial Kimi Raikkonen (foto) nu a fost luat prin surprindere: „Ştiu că majoritatea echipelor nu sunt capabile să ofere piloţilor sumele pe care le asigură Ferrari. Totul se schimbă în viaţă. Cred că problema salariului va fi discutată în toate echipele”, a spus cel mai bine plătit pilot din Marele Circ (circa 37 milioane de euro).
În favoarea plafonării salariilor s-a pronunţat şi Frank Williams. „Acest subiect s-a discutat de multe ori, însă nu s-a luat nicio măsură. Trebuie stopat acest fenomen”, a declarat britanicul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu